maybe u will, maybe u won't....

Adam si memoria sa de elefant.

''sunt 3,5 miliarde de femei pe globul asta. de ce sa fiu cu una de doua ori?'' - pare a fi deviza barbatului din secolul 21. ''exista o jumatate pentru fiecare pe lumea asta''- deviza naivei, pardon, femeii. as vrea sa cred. facand abstractie acum de la ''scorpia'' secolului 21. femeia emancipata. care ma cred si eu adesea. dar la urma urmei suntem cu toate niste naive romantice incurabile care inca mai credem in fat-frumos pe calul alb. ce e de zis insa despre nenumaratii zmei out there? ce i-a facut pe barbati sa fie asa? sa fie oare ura lui Adam pe Eva ca l-a pacalit sa muste din fructul interzis? si-o fi zis Adam la inceputul lumii: ''m-a facut sa fiu alungat din rai atunci o sa-i fac eu viata la nesfarsit un iad?'' orgolios trebuie sa fii fost Adam asta, daca si acum ii mai poarta ranchiuna Evei. si toti urmasii sai i-au mostenit caracterul. iar Eva? Eva a ramas la fel de naiva. doar ca acum nu o mai ispaseste un sarpe, ci un porc cel mai adesea. te-ai gandi ca avand in vedere Biblia, cei doi copii ai lui Adam si Eva fiind baieti, Eva ar fi cea cu o mai mare variatiune de posibilitati. paradoxal insa, cel mai adesea Adam are un palmarez bogat in ceea ce priveste experienta cu sexul opus.
Aceasta nu este o pledorie in favoarea femeilor. sunt cat se poate de impartiala din punctul acesta de vedere, desi sutn la randul meu femeie. de ce ar insela-o Adam pe Eva? pentru ca ar aparea o alta femeie, sa-i spunem Victoria, care ar avea o frunza mai mica decat Eva in zona genitala. si o piele poate mai fina si mai alba. si mai putina constiinta. avem oare dreptul sa-l invinovatim doar pe Adam aici? daca am fi putin empatici cu Eva, ne-am gandi ''ui si la c**** aia de Victoria, ce-si etaleaza frunza aia minuscula si se mai fofileaza pe langa Adam de parca n-ar sti ca are pe cineva!!!'' (ok, poate n-am spune chiar ''fofila''). daca am fi in locul Victoriei am zice: '' Si Eva ar face la fel daca ar fi in locul meu. si la urma urmei nu-l fortez pe Adam la nimic. e liberul arbitru la mijloc.'' iar Adam...hmmm..in capul lui Adam zau ca nu stiu ce ar fi. in nici unul din capetele lui. mereu vor exista mai multe puncte de vedere intr-o situatie. oricat de empatici am fi, tot nu vom putea intelege pe deplin ce gandeste Victoria pana nu vom fi in cazul ei. iar daca se intampla ca unele din noi sa fim mai des in pielea Victoriei decat a Evei, atunci pot doar sa gandesc ca o sa doara mai mutl decat de 100000 ori cand vom fi in pielea Evei decat doare de obicei. iar Adam? Adam va mai da si de o Maria si de o Ioana si de atatea altele. pana la 3,5 miliarde (asta daca va calatori extraordinar de mult). si rareori va fi multumit. rareori gasim un Adam care e constient de restul de 3.499.999.999 de femei in afar de cea care o au in fata si nu se simt tentati sa cunoasca macar inca una din fastuoasa suma. in momentul in care l-ati gasit insa, tineti cu dintii de el. eu stiu sigur, ca in ciuda sutelor de barbati ce i-am cunoscut, zecilor ce i-am sarutat si putinilor la care am tinut cu adevarat, il caut pe El. cel care nu vede asemanarea intre femei si pahare de plastic de la un chef de la munte, ci o vede pe fiecare Eva ca pe-un pahar de cristal mostenit de multe multe generatii, ce merita sa fie tinut in puful cel mai de pret. mai existi tu oare? Adam cel care ai uitat cat ti-a gresit Eva pe vremuri si iti amintesti cum e sa iubesti?

fotoliul din sufragerie si bye-bye

fugeam pe scari in jos. in pijamaua uzata si cu maneci mutl prea scurte. in picioarele goale. cate doua scari odata. ca sa ajung in sufragerie.
- Tata mare, tata mare! am visat iarasi ca eram pe campul ala mare si urcam scarile la casa aia mare. si era padurea aia in spate. si stiam ca mai bien raman sus pe terasa casei dar nu puteam. trebuia sa cobor. trebuia. si stiam ca nu e bine. si cand am cuborat iar a venti din padure omul ala negru si m-a prins in brate si nu puteam fugi!
aveam lacrimi in ochi. si el ma lua in brate.
-a fost un vis urat..o sa treaca...ai zis ''ingerasul''?
- nu l-am zis, i-am raspuns r5usinata. Tu ce ai visat, bunciule?
privi putin in gol de parca ar incerca sa isi aminteasca. acum, dupa 15 ani stiu clar ca de fapt inventa. cred ca si atunci stiam, dar apreciam efortul.
- am visat o caprioara. era in padurile noastre de la Nehoiu.
si as ain fiecare zi, eu ii spuneam ce am visat eu iar el inventa. cosmarul cu ''casa aia mare'' m-a urmarit multi ani. inca nu reusesc sa scap de el. cand il revisez ma trezesc si spun ''ingerasul'' cum m-a invatat bunicul. as vrea doar ca si acum sa-mi zica de caprioara ce a visat-o. acum, cand nu il mai recunosc pe bunicul meu, cand stiu ca in curand nu o sa-l mai vad deloc pe fotoliul mare din sufragerie uitandu-se la euro sport, ma doare sufletul atat de tare incat nici cu morfina n-ar trece. nu mai poate cobora in sufragerie, sta in camera lui de la etaj tot timpul. nu se mai poate uita nici la televizor. sau nu-l mai intereseaza. gandindu-ma la el nici pe mine nu ma mai intereseaza de stirile de la ora cinci. e al doilea bunic ce il pierd. inca imi vine sa spun ca am toti bunicii in viata desi au trecut aproape 10 ani de cand l-am pierdut pe celalalt si doar o chestiune de zile pana cand o sa raman orfana de cel ce m-a dus la gradinita zi de zi. cel care m-a invatat istorie in cel mai subiectiv mod cu putinta asa incat cand mergeam la scoala si le spuneam profesorilor ce invatasem de la bunicul se uitau toti la mine neintelegand nimic. avea idei ciudate, era un extremist. pe masura ce am crescut, povestile lui au inceput sa ma oboseasca tot mai tare. imi spunea ''bye bye'' cand ieseam in oras. si niciodata nu zicea nimic ca ies tarziu. mereu imi spunea scorul meciurilor de fotbal. zilnic imi povestea de padurile lui luate de comunisti. si pana cum tot nu si le-a primit pe toate inapoi. mereu i-am recunoscut pasii pe scari. felul in acre scartaiau sub greutatea lui. avea fata unui intelectual. si parul. a facut facultate pe cand nu multi o faceau. si avea masina cand multi nu aveau. cu sofer cu tot. a fost un domn. cu toate ca vorbesc la trecut despre el inca nu ma pot obisnui cu faptul ca in curand nu va mai fi. 19 ani m-a tinut in casa lui. pentru totdeauna o sa-l tin in inima mea. te iubesc bunicule...

autobuzul fictiv

in ciuda a cat imi dispalec sibiul din punctele de vedere enumerate mai jos trebuie sa recunosc ca de asta data m-am distrat teribil. am fost la cabana ieri. am sarit pe trambulina ca niste copii de 5 ani. cred ca nici fratele meu mai mic nu s-ar fi distrat asa ca noi. ne-am dat pe leagane. pe topogan. langa care unii au si vomitat. m-am jucat cu cainii. pentru ca toata noaptea sa regret simtind mirosul canin din hainele mele. am baut. vodka. multa vodka. foarte multa vodka. ulterior vin, cand n-am mai avut vodka. am dansat. pe jos. si pe mese. si din nou pe jos pentru ca ne-a luat cabanierul curentul cand ne-a vazut pe mese. am ras la maxim povestind despre desene animate. si ''.mpeg''. am gasit un pat cald si am trai aproximativ 5 minute cu iluzia ca vom dormi pana cand ne-au trezit ei doi sa ne spuna ca e timpul sa mergem la scoala. era ora 6. ''ioanaaaaaaaaaa! trezeste-te k ai examen la fizio! ioanaaaaaa ai bacul! hai tu ca asteapta autobuzul jos cu sofer cu tot.'' cred ca la un moment dat am ajuns si sa ''aud'' claxonatul impacientat al autobuzului fictiv. ni s-a spus ca ne-au pregatit sandwishuri. unii aveau invoire. cei norocosi. am fost instruiti sa en luam uniformele. am ras cu lacrimi. a fost pentru prima oara in viata mea cand nu am putut fi nervoasa ca cineva nu ma lasa sa dorm. nu puteam fi cand ii vedeam cum stau amandoi cocosii in pat si Roxy arunca cu Nike-uri (a se citi Nicheuri) dupa ei. nici cand obloanele au dezvaluit soarele de afara. nici acum cand de abia vad monitorul. am ras de saluri. am mancat sandwishuri enorme facute cu imensa bunavointa de dania. am dansat, am baut, am ras, am rememorat zile de liceu. mi-am amintit de o chestie pe care nu stiu sa o denumesc. am simtit deca ce nu am mai simtit de mult timp. am zis te iubesc in imbratisari care uitasem cum se simt. i had a blast.
ps. la multi ani tipului cu camasa.

ia-ma sau lasa-ma.

sunt o suprarealista anxioasa. caut miraculosul fara a putea neglija teama ca voi muri neimplina. mereu si mereu o sa gasesc ceva sa ma entuziasmeze pana la lacrimi. cum ar fi acum feminismul. pentru cateva zile, saptamani sau luni sau oricat o sa-mi capteze simone de beauvoir atentia voi fi o feminista fara margini. (da, stiu, sunt si in rest, dar acum voi si citi mult de tot despre asta). apoi nu stiu ce ma va fermeca. ideea e ca mereu ma obsedeaza ceva. mereu imi schimb prioritatile. pana ieri te visam. aseara am visat-o pe janis joplin si pe edith piaf. deseara poate o voi visa pe Isadora Duncan. cand o sa ma cunosti cu adevarat (daca vei ajunge acolo) vei fi intr-o faza de soc. apoi te vei intreba daca te poti descurca cu asa un suflet. as vrea sa ajungi la concluzia pozitiva. as vrea sa nu te speriu. daca o voi face totusi, nu-miu va parea rau. i-am mai speriat si pe altii. licarirea din ochii mei cand imi vine o idee traznita (n-ai vazut-o inca). entuziasmul de pe fatza mea cand povestesc ceva. sunt o entuziasta innascuta. o indragostita de dragoste. un anumit control asupra mea poate fi in mod fundamental doar de natura intelectuala. dar tu esti baiat destept, o sa vezi asta la un moment dat. tot ce te rog e sa nu incerci sa-mi castrezi personalitatea. lasa-ma in nebunia mea. iubesc viata mai mult decat orice, nu te lasa intimidat de apucaturile mele de stabilitate. nu am fost niciodata stabila. desi asat te poate speria. voi sta seara cu tine la un film mancand inghetata de ciocolata si tu de vanilie. dimineata insa s-ar putea sa nu fiu acolo cand te trezesti. te-as putea suna de pe un tren. sau ai gasi un bilet pe frigider ca am plecat in serbia. te-as putea sufoca cu sms-uri pentru ca apoi o saptamana sa nu sti nimic de mine. te-as putea uimi cu hotararea mea. te-as putea exaspera cu incapatanarea mea. te-as saruta in mijlocul unei certe cu lacrimi in ochi si te-as tranti in pat. te-as devora. sunt un suflet sfasiat, dependenta de afectiune. mai ceva ca un catelus. nu sunt slaba, chiar daca ai crede asta. am nevoie de tine, dar pot si fara. tin capul sus cand merge. sunt o non-conformista in gandire. nu judec. chiar nu o fac. ador toate cotloanele si hatisurile existentei. ador totul pana la frenetism. si asta o vei vedea in ochii mei. ador libertatea mai mult decat orice. asa ca lasa-ma sa zbor. pentru ca eu ador sa te vad cum zbori. bea-ti berea cu baietii. du-te la meciuri. uita-te la filmele tale care mie nu-mi plac deloc. intoarce-te la mine cand iti voi lipsi. dar nu ma condamna daca voi fi in serbia. sunt o prtizana a libertatii. vreau sa le incerc pe toate. vreau sa gasesc un sens. gandesc dincolo de o casa si doi copii. iar daca asta te sperie, evident nu ma intelegi. viata urmeaza o singura directie iar aceasta este iesirea (colette). si totusi n-o sa incetez sa traiesc intens pana la ultima suflare. dacda ma vrei, saruta-ma ca si cand lumea s-ar sfarsi in sarutul asta. poseda-ma ca si cum ar fi singurul lucru care ar conta in lume. iubeste-ma ca si cand viata ta ar depinde de asta. pentru ca eu asta fac. nu ma explic, ma supun. cred ca toti ne refugiem de ceva. cred si ca cineva mi-a spus ca am dezvoltat un mecanism de auto-aparare. s-a inselat si eu l-am lasat sa se insele. ma dedic intru totul la tot ce fac. sunt permanent indragostita. sunt o pasionala neinduplecata. tot ce-ti cer e sa ma dezbraci de complexe. fa-ma sa las pudoarea la usa. fa-ma sa ma daruiesc cum n-am avut niciodata ocazia. traiesc orice forma a dragostei intalnesc. fara prejudecati. fara limite. sunt o groaza de chestii. sunt o fetita, sunt o batrana. sunt o naiva si o sceptica. o pudica si o desfranata. sunt o inocenta si o criminala. nu cred in insuportabil. nu cred in granite. cred in viata. si in dragoste. nu o sa mai intalnesti alta ca mine. daca nu sti nici tu ce vrei, cum nici eu nu stiu, ia-ma de mana. o sa reusim. daca o singura propozitie de aici ti-a ridicat spranceana si ti-a lasat un gust de citrice in gura lasa-ma.

In Sibiul minunat

Nu! Nu, nu si nu! nu mai calc vara asta prin Sibiu! Promit! Jur solemn! si iata-ma la ora 05:18 in sageata albastra cu doua trolere spre Sibiu. hai ca poate n-o sa fie asa de rau imi spun cu jumatate de gura. ajung. Nu! nu voi iesi din casa cu nici un pret. nu vreau sa vad pe nimeni, nu vreau sa stie nimeni ca sunt in Sibiu. si iata-ma dupa o zi la mall. cu Irina care ma fugare din magazin in magazin. cu irina si cu puterea ei de convingere fiind prima persoana in viata care m-a convins sa nu-mi cumpar o pereche de pantofi, desi si acum suspin dupa pielea neagra si tocul perfect. si plecam din mall dupa doua ore cu 4 carti. inadmisibil de-a dreptul. in orice oras te-ai afla. dapai in sibiu. evident sunt pitite in geanta ca ar arunca cu oua ''lumea buna'' din orasul asta minunat sa vada ca am plecat de la mall cu un produs marca paula izquierdo (in ideea ca ar sti ca e o scriitoare si n-ar confunda-o cu o designeritza). plec deci din depozitul nostru feeric ce-l numim Promenada Shopping Center hotarata sa ma apar in caz k ar ghici cineva ce ascund in geanta ca ii duc unei matusi invalide carti ca sa citeasca si ca eu mi-am trimis plasele cu multele rochite cumparate printr-un prieten acasa. plec hotarata sa merg direct acasa. evident ca telefonul suna si ma trezesc acasa la o prietena si apoi pe cea mai noua terasa din sibiu, k acolo merge lumea. sa va explic acum cum merge treaba. Sibiul are un regulament intern foarte similar cu cel bucurestean desi ne negam noua insine asta. in primul rand, nu ai cum sa iesi in oras inainte de ora 23. doar daca eventual mergi la mall. de unde iti cumperi haine. cu care vrei probabil sa te lauzi. si cum nu ai cui sa te lauzi inainte de ora 23 si la 22 se inchide mallul iata ca ai o ora in care n-ai ce face. spun ca n-ai ce face pentru ca operatiunea fond de ten, pudra, dermatograf, blush, fard de ochi, rimel nu mi se pare o modalitate constructiva de a-ti petrece rastimpul asta de la 22 la 23. si totusi am fost uimita sa realizez ca regulamentul intern al Sibiului asta prevede. asadar cu chiu si vai si mul MaxFactor trece si ora asta si se merge la terasa. sa va explic criteriul de selectie al teraselor care de altfel e extrem de simplist. parcarea. cat mai plina si cat mai imbibata cu semnul de la BMW. daca sunt minim 3 BMW-uri seria 3,5 sau 7, atunci se intra. cu putin noroc prinzi si unicul Lamborghini sin Sibiu la terasa. atunci ai o seara cu adevarat stralucita. intri asadar, cu cel mai stralucit zambet poe care il poti schita in ciuda tocurilor care te omoara din momentul in care ai coborat din taxi, ca a trebuit sa cobori la coltul strazii cum Sibiul are taxiuri numai pe Logane. asa, spuneam ca intri. paragraful 3 din legea 56/2009 prevede un zambet deschis care sa ascunda durerea de picioare, cei 5 lei pe care-i mai ai in buzunar ca restu' s-au dus la mall pe rochita asta care arata pur si simplu divin si entuziasmul ca e si Lamborghiniul acolo. te asezi la cea mai din fund masa ca sa ai posibilitatea de a defila prin fata publicului care te noteaza susotind. (sper in curand sa se emita si legea care sa permita sa aiba pancarde pe care sa scrie notele). legea 57 prevede tinerea respiratiei in tot acest rastimp (hopefully terasa sa fie scurta ca altfel te cam inverzesti in ciuda fondului de ten de la Vichy cu 52,7 RON). capul se tine drept ca sa nu se strice parul intins cu placa remington de 200 RON. regulamentul nu a luat in considerare nevoia de a saluta lumea cand a emis legea cu gatul tzeapan. inca se mai elaboreaza motiuni in aceasta privinta. ajunsa la masa se cere un meniu. una din cele mai de vaza legi e legea 58 cu vedere la comanda. in nici un caz nu se comanda COCA COLA sau FANTA. orice sibian din lumea buna stie asta. in cel mai rau caz iti iei o cola light. dar incearca sa eviti si asta. asadar ai optiunile urmatoare: orice cocktail care arata colorat si vine intr-un pahar fancy (desi n-ai idee ce e curacao sau s&s), limonada, fresh de portocale sau apa plata cu lamaie (preferabil Evian). tragi asadar de limonada ta cam pana pe la 12 dupa care schimbi terasa sau te duci in club desi nu esti prea cool daca apari inainte de 12jumatate. in ce club mergi? criteriul identic cu cel de selectie al terasei. unde sunt mai multe BMW-uri. ca sa eviti plimbari lungi cu taxiul tragi si tu cu urechea la terasa si mergi des la baie sa vezi unde merge ala cu Lamborghiniul. cum ajungi in club t duci expres la baie. nu, nu te gandi ca e ''penal''. e chiar trendy. te duci la baie unde foarte probabil una e deja beata si-si vomita ficatul. asta te inveseleste. bine ca nu ti-ai luat un mai tai ca poate te ameteai si erai si tu asa penibila (desi ai auzit in melodia aia a lu' Mafia de Mai Tai si pare foarte cool cocktailul). te dai a mia oara cu gloss (ca ai ratat emisiunea de pe euforia in care se spunea clar ca vara asta nu se mai poarta surplusul de gloss, dar la naiba, esti un fashion icon). si iesi in cautare de cunoscuti pe care nu-i suporti dar au coltar. pupi toti bosorogii libertini (regulamentul defineste in ultimele pagini aceste personaje ca pe barbati la 50/60 de ani in camasa, blugi si pantofi cu parul dat cu gel, buzunarul din spate umflat de portofel si un zambet scarbos pe fata inconjurati de fete care ai crede ca le sunt nepoate. sinonimul lumii bune e ''celibatari, barbati bine''). in mare parte iotalinein intrebi si tu un ''che cosa fai?'' zambesti ca nu intelegi raspunsul si te asezi frumos. cand te intreaba chelnerita nu comanzi nimic (cei 5 lei i-ai dat pe limonada) simuland o durere de cap. te rogi ca italianul sa nu fie in preajma k sa poti accepta paharul de vodka de la el. dupa o ora te vad la bar band B-52-uri si blow job-uri (momentan la sensul figurat). mergi la baie inca aproximativ o ora de cand ai venit ca dupa aia deja ai baut prea multa vodka si asta te face sa vezi ca t se duce fondul de ten. te intreaba toti ce ai mai facut pe unde ai mai umblat. ma rog pentru tine sa fii fost prin strainatate sau macar pana la cluj ca altfel o sa se uite cam urat la tine. te scoti tu cumva spunand ca n-ai avut timp de nimic in ultima vreme (desi regulamentul prevede ca pentru a fi in trend nu ai voie sa ai un job serios). pe la ora patru, italianul care a vrajit la tine toata noaptea te cheama afara si cel mai probabil va fi ca ai sa pleci cu el. nu te ascunde, sibienii au sa vorbeasca si daca te vor vedea si daca nu. asa ca cel mai bine ar fi sa pleci cu capul cat de sus poti. saluti body-guarzii ca te stiu si ei, te-au ajutat doar de atatea ori cand te-au acostat alti italieni (daca nici acum nu intelegi de ce uita-te data viitoare mai bien in oglinda, fusta e de vina). dimineata iti strangi frumos hainele si pleci la tine acasa unde te strecori pana in camera. pentru cateva secunde s-ar putea sa apara o stare de confuzie (daca ai avea demnitate ai recunoaste-o ca fiind constiinta ta), dar va disparea repede amintindu-ti cu ce masina ai plecat din club. ziua urmatoare te-as sfatui sa eviti orasul ca stirea cu cine ai plecat inca e fresh si inca puternic dezbatuta. inca am impresia ca Sibiul are un amalgam de tabloide care dezbat viata fiecarui cetatean din lumea buna pe indelte. tabloidele evident circula undeground si avand in vedere ca cu fiecare vizita aici aflu cate ceva nou despre mine am impresia ca se fereste lumea sa-0mi distribuie si mie un exemplar. acum mi-am reamintit de ce nu vroiam sa vin in Sibiu. pentru ca nu vroiam sa ma intrebe n persoane cum a fost la mare ca au auzit ca am fost cu ocazia. ce raspuns puteam sa dau vazandu-i cu salitosul in fata? ce ar fi inteles ei din faptul ca am plecat 10 zile la mare cu 92 RON. 2 fete. cum adica n-am fost in Bamboo in mamaia deloc? chit ca intrebarea imi aminteste de dormitul pe gresie si serile din ring cand nu beam nimic ca nu aveam bani, n-am de ce sa le zic lor asta. au si asa material de tabloid. le spun zambind: foarte tare! si intorc spatele. nu ma intereseaza de unde au aflat. se pare ca nu a ajuns ca mi-am schimbatb numarul de telefon de 3 ori de cand am parasit orasul si id-ul de mess. tabloidul va continua sa apara, doar e ultima prevdere a regulamentului. sunt sibianca, sunt o sibianca de 20 de ani, una care a mers cu autostopul la mare, una care a avut relatii tot de 3 saptamani, care a absolvit prestigiosul liceu de fitze Samuel von Brukenthal, una non-conformista. sunt o groaza de chestii pe care voi nu o sa le intelegeti niciodata si de aceea sunt condamnata sa am cel mai cuprinzator palmarez de barfe. am invatat sa accept faptul ca majoritatea sibienilor sunt prea limitati sa stie cine e paula izquierdo. sau sa inteleaga in ce masura sutn eu diferita. am acceptat chiar si toate numele care mi s-au dat. am acceptat incultura, prostia, teribilismul, ignoranta si snobismul. am acceptat lipsa lor de viata personala. am incetat sa ii mai rog sa-mi lase viata in pace. sa se amestece cat poftesc. eu nu traiesc dupa nici un regulament. prejudecatiile sunt deghizate in principii. imi urmez propriul drum. fara complexe. fara pudoare.

Plecam. Without further details.

Anca tocmai a intrat la dus.dupa c si-a fumat tigarea.si dupa ce ne-am certat asupra simtului ei al orientarii.dupa 3 schite ale timisoarei.la ora 5.56. Dupa concluzia k habar nu avem ce vom scrie pe hartia pt autostop. Dupa jumatate d ora d facut bagaje. slapi. costum d baie. 3 tricouri. sosete. rochite. parfum.aka un ghiozdan pt mine si o geanta pt ea. tot maruntisul din casa si decizia subita si spontana d a pleca la mare imediat c vom face dus.momentan eu butonez la telefon textul asta c ar arata in ochii parintilor nostri (dak ar sti ce planuim) un testament. Apartamentul rasuna de rasete.si de muzika de pe mtv.ce naiba oricum scapa vecinii d noi cateva zile.n-au decat sa se trezeasca si ei la 6 azi. Caci noi plecam.fara bani dar cu mult entuziasm si hotararea sa avem time of our life.suntem studente si ne luam in serios sarcina.

cizmele Milenei

m-am trezit pe la 2. m-am mutat in alta camera in cautarea a putina racoare. m-am trezit peste vreo 2 ore cu telefonul in mana tastand instinctiv in cautarea netului. ma spal pe fatza si cobor sa mananc. intre timp e 4. mananc. ciorba mult prea calda pentru asa o zi de iulie. si apoi, in pijamaua flausata portocalie ma pun in fund pe balcon printre sutele de jucarii ale fratelui meu. evident ca intai ma asez pe un titrerz pe care dupa un urlet de durere ca m-a intepat (ma abtin sa mentionez unde) il arunc pe geam. incepe sortarea. 3 cutii cilindrice de lego. 2 cutii rectangulare de carton. aproximativ 5 saci de plastic. nici n-am inceput si ma ia durerea de cap. imi aduc cosul de gunoi si arunc cu scarba si sadism jucarioare din oua kinder. anca sare cu gura: nuuuuuuu! de ce arunci hipopotamul?!!!! '' la naiba. scot hipopotamul. arunc jumatate de crocodil de jumatate de centimetru! anca parca are o placa stricata: ''nuuu! nu arunca crocodilul ca ii gasim si cealalta jumatate si il lipim cu super glue!'' cred ca glumeste. stam in mijlocul unui morman de jucarii aseamanatoare cu un american junkyard si anca vrea sa nu arunc jumatate de crocodil. ma bufneste rasul. continui sa arunc cu hotararea sa nu mai fac nici un compromis. everything has to go. in mijlocul procesului de eliberare a balconului de toate ''tziganiile'' (citat apartinand lui tata) copilului de 5 ani imi gasesc vechiul pian. de marimea unei farfurii jumatate, zgariat de parca ar fi jucat fotbal toti oamenii din china si pana aici fiin importat in balconul meu prin nenumarate pase si faulturi, cu clapele vai si amar, dar el e. plina de nostalgie il iau in brate si-l curat. nici gand sa-l arunc. urmeaza castelul in miniatura ce l-am luat de la paris. pensulele mele. si multe alte nimicuri. in final colectia de vederi mostenita de la mama. citindu-le ma apuca o furie frenetica vis-a-vis de Nokia. si de Samsung. si de tot ce tine de marci de telefonie sau de retele telefonice. de ce nu mai scriem vederi? imi sare in ochi o vedre roshie cu un catel maro cu palarie si tzigare in gura. dedesubt: 2 lucruri iubesc in viata: pe tine si tigarea de dupa! '' ma bufneste rasul. ma uit pe spate sa vad daca e completata. rad cu lacrimi. '' la multi ani ! te iubesc mult! pentru cel mai bun tatic din lume. Monik'' . ma roshesc chiar si akum gandindu-ma la cat de inocenta puteam fi. aveam pesemne minim 8 ani caci scriam destul de bine. mi-e dor de vremea aia. incredibil de dor. blestem sms-urile care i le trimit acum, pentru ca mi-e nu stiu cum sa-i dau beep de ziua lui si tot el sa ma sune. blestem evolutia sau involutia lumii din ultimii ani. citeam zilele astea un blog despre generatia anilor 80. sunt din 89 dar ma consider de atunci. afirm cu mandrie ca mai stiu ce e aia sailor moon. si ca nu am avut lego, ca cele ce le strang acum. am avut o barbie originala si aceea era asa frumoasa incat si acum imi amintesc la perfectie cum arata si ce haine aveam. aveam Barbie. si o casa de Barbie cumparata dintr-un Flohmarkt din Germania cu 5 marci. revin la vederi. le citesc doar cele destinatei domnisoarei Carmen Gabor. adica mamei inainte de casatorie. vreau s-o parafrazez pe Milena: ''salutari din Cluj unde a nins puternic asa incat sunt nevoita sa stau in casa deoarece nu am incaltaminte si in sandale nu ma incumet. as vrea sa merg deseara la Lacul Lebedelor dar nu stiu cum si cu ce. te sarut cu drag!'' ma gandesc la cizmele mele din mall de azi-iarna. cumparate doar asa ca am vazut ca se poarta astea cu toc si blanita. desi mai aveam acasa alte 3 perechi. ma gandesc la toate pretentiile generatiei actuale. la cum nu puteam merge pe Heaven fara cizme de la Otter. mi-e rusine sa o privesc pe mama cand ii citesc vederea si ea rade. rade in hainele ei care nu sunt de la Otter si totusi o fac sa arate perfect. iar eu, peste cateva ore o sa ma incalt cu pantofii mei de firma o sa iau rochita scurta si o sa ies in vreun pub consumand 5 cocktailuri cu pretul echivalent a unor cizme cu care Milena ar fi putut vedea Lacul Lebedelor. pun vederile la loc si de data asta imi reiau treaba cu mai putina duritate. nu mai arunc toti crocodilii pe jumatate existenti. tin si piese de remi in speranta ca o sa-l ajute sa invete numerele si o sa se tina departe de toate programele educative online. ii aranjez si masinutele cu trei sau doua roti. ca apoi sa ma ridic putin mai buna decat am fost cand m-am asezat pe titrezul acela nenorocit. si sa ma intorc la calculator, pe care paradoxal il injuram mai devreme si sa scriu pe blog despre cele doua ore in care mi-am retrait copilaria pe un balcon ponosit si hiper-incalzit. mi-e dor de ceva minunat.

mahmureala si dragostea

cabana e noua. la fiecare miscare de la etaj tensiunea imi creste, atat de tare scartaie tavaul. am impresia ca in fiecare minut o sa cada tavanul pe mine. nu cade tavanul, in schimb ma trezesc plina de rumegus. si foarte mahmura. dupa vreo 5 initiative esuate de a ma ridica pentru a ma hidrata, adorm la loc. ma trezesc la fiecare melodie slipknot. injur. constat ca inca se invarte camera. adorm la loc. de fiecare data in alta pozitie. ma trezesc in final pe la ora patru. urc scarile anevoie si cu palpitatii. ajung sus. calc printre rockeri care dorm pe podea. zambesc gandindu-ma k a fost mai comod in pat. dar deh, ei macar nu siau facut griji ca o sa se trezeasca strivit de un pat. ma gandesc ca tot ei au fost mai castigati. damn it. ajung la oglinda. mai bine ma impiedicam si o spargeam. incerc zadarnic sa-mi aranjez parul. renunt. cobor scarile. aceleasi palpitatii. ma duc pe terasa. salut posaca lumea. se stie ca dimineata sunt mai sensibila. imi bubuie capul de la rock. ma intorc in pat. si din nou pe terasa. ma pun pe leagan. si mananc haribo. singurele alimente comestibile din cabana. stomacul riposteaza puternic. inghit in sec si ii zic sa taca dracului. n-am ce-i face. ma intind uda leoarca de la bataia cu furtunul pe un fotoliu rupt in vreo frenezie de azi noapte. anca imi aduce o bere si ziua capata culoare. cu picioarele in sus, tricoul si pantalonii uzi si lipiti de corpu-mi sleit de puteri sorb din bere, butonez la noul meu telefon (care va avea probabil ca si precedentele o durata de viata foarte scurta), ascult Vama Veche si savurez o zi de iulie in toata splendoarea ei. ma simt ca la mare, doar ca e mult mai frig. stomacul in schimb e la fel de gol ca in Costinesti. buzunarul la fel de batut de vant. iar noi, la fel de mahmuri. regret si injur lipsa unor ochelari de soare. si a unui algocalmin pe care l-au cautat unii din noi cu perspicacitatea inspectorului Poirot prin casa fara nici o finalitate insa. nu am chef aziiiiiiii. nu am chef azi sa ma ridic de pe fotoliul meu de lemn. nu am chef sa-mi ridic picioarele de pe masuta. nu am chef sa las Ursusul din mana. nu am chef sa fac curat dupa toti nebunii. nu am chef sa raspund la telefon. sa schimb muzica. sa contrazik pe oricine. nu am chef de nimeni. stau si privind la cer, cu dureri serioase de cabina, evident, vad albastrul invartidnu-se. damn it imi zic. cum sa se invarta un cer perfect senin? mai iau o gura de bere. iaca, s-a oprit! am prins smecheria. rad singura. si beau. cant vama veche. cant vara asta am sa-mandragostesc. si in toata reveria mea cred asta. pentru prima oara cred cu adevarat asta. vara asta am sa ma-ndragostesc (si nu de o blonda uda si rece servita la halba in Happy.)

pentru ca ma binedispune oricand :D

so fucking true.

ieri am fost la strand. dupa lungi cugetari daca are rost pe asa o vreme, daca sa mergem la No Name, Heaven, Mall, ne-am decis pentru Termal. intram asadar. cumparam ceva de baut. ne asezam pe niste sezloange pozitionate astfel incat nici sa fii fost soare n-avea cum sa ajunga la noi. ma dezbrac. intru in apa care nu era calda, dupa cm te-ai fi asteptat din numele strandului (la naiba, ma cunsolez cu gandul ca nu voi fi fost singura proasta care a mers aolo avand pretentia sa gaseasca apa calda). si dupa cateva ture de bazin am placerea sa vad o cunostiinta (as fi vrut sa am privilegiul sa il numes prieten dar din pacate nu am avut atatea tangente cu el. cu toate acestea, am tot respetul pentru el.) care imi face cu mana si imi arata unde sta chemandu-ma acolo. zambesc pana sa realizez ca e probabil acmpaniat de nemernicul despre care scriam acum ceva timp. deci cu inima in dinti, picioarele tremurand si o vadita enervare pe chip ies din apa ma duc nervoasa la sezlong, imi iau cursurile in timp ce am grija sa imi aranjez parul (sa vada nemernicul ce a pierdut). cu coltul ochiului ma uit la el si enervarea imi creste tot mai mult. cu ce tupeu se arata aici dupa ce nu m-a mai sunat de o luna?! de ce tocmai aici?! de ce tocmai acum cand oricum am niste zile aiurea?! de ce naiba nu am mers eu altundeva?! imi scot telefonul si incep sa sun. incep sa ma plimb de colo in colo. ma asez intr-un final pe un sezlong de unde ma poate vedea prea bine. si aud : Kitzuuuu! zambesc cu cata demnitate imi mai permite inima si fac cu mana de parca eu as fi regian aAngliei. revin la conversatia mea. nu trece un minut ca sa imi pot reveni si ma trezesc cu nemernicul pe sezlongul langa mine. cata impertinenta imi spun in timp ce il ating pe bratul bronzat. imi retrag repede mana. termin conversatia d ela telefon. si ma intind cu el la povesti. ironiile obisnuite. cu tot efortul meu de a nu-i arata cat m-a iritat lipsa unui telefon, nu pot. nu e prost, realizeaza repede. ceea ce ma irita si ma tare. pleaca toti prietenii lui. ramane cu mine. evident crezand ca vom pleca impreuna. nu va tin pe jar, nu am plecat impreuna. nu de data asta. radem, ma enerveaza. ma sitm vinovata sa rad cu nemernicul. ii spun ca e un nemernic. o canalie. pramatie de om. spune calm ca nu a mai auzit de mutl cuvantul canalie. rad din nou. ii spun ca as fi vrut sa sune, dra ca e bien ca nu a sunat. am trecut mai usor peste imi spune ca vroia sa vada cand voi lasa eu orgoliul al o parte si voi suna. nu il cred. ma convinge. imi spun ca sunt o naiva. imi aminteste de altcineva. ma afecteaza. ii iau ochelarii de soare si mi-i pun pe ochi in speranta ca ma va citi mai greu cu ei pe ochi. in van. mea culpa, sunt prea usor de impresionat. imi spune ca sunt aroganta. ii spun secretul meu. rade. imi dau pumni imaginari ca i-am spus asa ceva. ii spun ca barbatii sunt de vina pentru firea complexata a femeilor. pentru ca le complimenteaza prea rar. imi spune ca asa e el. ca nu imi va spune niciodata ca sunt frumoasa. sau buna. si ca stie in schimb ca sunt f desteapta. si ca in schimb sunt prea fricoasa ca sa traiesc viata din plin. imi spuen sa port mai des ochelarii rosii. si sa gandesc mai putin. sa simt mai mult. si ca nu stiu sa innebunesc barbatii. ii spun ca are partial dreptate. din nou imi aminteste de El. ma linisteste faptul ca ma citeste doar partial. nu stei unele chestii, ii spun ca nu am cunoaste delok. zambeste si stiu ca e eronata afirmatia mea. stiu ca ma cunoaste. imi spune ca nu ii plac inhibitiile mele. repet mereu ca nu imi place ca nu m-a sunat. ca nu mai am nici un interes sa il revad. nici nu am de fapt. doar sinceritatea lui imi place. si atat. si faptul ca asta il face diferit de toti. dar ramane un nemernic. un nemernic care a declansat o noua criza de personalitate in mine. care m-a facut sa imi amintesc ca uneori las o impresie mult prea cenusie. ca sunt greu de iubit. daca nu chiar imposibil. ca nu am acel ceva sa il faca s aisi piarda mintile dupa mine. ca nu l-a descperit de fapt. nemernicul! ma intreb daca chiar crede tot ce mi-a spus..sau daca vrea doar sa ma deruteze. sunt confuza. si nervoasa. nu vreau sa-l mai revad. asta cu siguranta. il blestem. si sper sa vina ziua cand ii va spune cineva lui tot ce mi-a spus el mie. sa il deruteze in halul asta. sa il bage in ceata totala. sa il trezeasca la realitate sua din contra, sa il adoarma. nemernicul! cate nu mi-a zis! canalia! geniu?l!

capsunii.

1 kg capsuni. 5,9 RON. check. 1kg rosii. 5 RON. check. un castravete. 3 Ron. check. implicit se intelege k mi-am primti banii pe luna asta din moment ce fac cumparaturi. deci, cu plasele in mana, cu parul in vant si ochelarii de soare pe nas, ma indrept spre supraincalzitul meu apartament. cu privirea in fata, mersul madru, spatele drept si insotita de fraze de genul ''ce faci pisi?'' (de parca nu e evident ca merg undeva /:)...). deci sa revin...mergand eu asa ca Scufita rosie spre casa bunicii, observ cum fuge o fetita de vreo 7 ani cu parul mult prea ars de la vopseaua de par folosita pematur. fetita, murdara pe fata de praf si cu mainile pline de pamant, rochita patata de Dzeu stie ce, se uita la mine si spune : ''Frumoaso, imi dai si mie?'' fiind constienta de mirosul pregnant de capsuni ce il lasam in urma, pricep rapid ce vrea sa spuna si ii zambesc dupa ce bag mana in punga si ii umplu mainile de capsuni. cu zambetul pana la urechi si cu ochii sclipindu-i ca vazele de cristal de la Medias imi murmura: ''Multumesc, esti tare frumoasa'' si fuge. ridic capul si vad cum se opreste peste 20 de metri langa alta fetita si un carucior. ma rata cu mana si o aud cum le spune: ''cere-i si tu la Frumoasa!''. ma aporpiu si pana sa apuce sa intinda mainile fetita bag mana in punga si ii umplu si ei mainile. intreb daca baietelul din carucior are voie. dau din cap amandoua si cu gurile pline de capsuni spun la unison: ''da cum sa nu1 multumim domnisoara!'' in final vien si a treia fetita si ii umplu si ei manutzele. ii las extaziati de gustul capsunilor iar cand ies de la magazin ii vad cum vin cu mama lor impingand caruciorul si imi zambeste plina de bunavointa. ai fi crezut ca imi va cere si ea capsuni. dar nu o afce. imi spune doar ''Multumesc, esti intr0adevar tare frumoasa!''. mi-a mai ramas cam jumatate de kg de capsuni. adica 3 RON. 3 RON si o zi mult mai insorita si frumoasa.

primavara si romantismul.

diferit.

nu imi plac filmele siropoase. nu ma impresioneaza revederile. nu ma uitam la surprize surprize. si totusi niciodata nu raman imuna la acea scena clasica din filem unde un soldat vine acasa pe o alee ponosita, cu hainele rupte. si sare in bratele iubitei cu rochie inflorata. si fata lui obosita se invioreaza pentru cateva clipe. ador imaginea soldatului epuizat de razboi. si schimbat de razboi. ador imaginea soldatului per total. cu costumele lor (fara sa para vreun fetis). am cunoscut odata un soldat. primul lucru care imi vine in minte sunt ochii lui albastrii. alt fel de albastru decat au oamenii normali. un albastru ce releva marea involburata a unui suflet atat de ordonat. si atat de perfect. are gustul cultivat pentru estetic. insasi trasaturile lui sunt cele ale unui barbat frumos ai anilor '60. iar zambetul lui pe care il vedeam atat de rar ascundea mai multe decat marea din ochii lui. si era o fire atat de ciudata. era atat de calm mereu. si imi dadea mereu impresia ca ar cauta ceva. parca ar cauta o lume de mult apusa. parca ar cauta acea sclipire a trecutului unde toate erau mai bune. si aveam mereu impresia ca are mult mai multe de spus decat spune. ca isi suprima prea mult sentimentele. asta pentru ca era soldat. si pentru ca era prins intr-o lume care nu l-ar fi inteles niciodata. si in care u se potrivea. era ca un gentleman in mijlocul unor circari. cu un joben mult prea elegant pe langa nasul roshu al clownilor. iar bastonul lui ar fi mereu lovit de bicicletele lor. un soldat intr-un cabaret. care ar rade si ar glumi, dar in adancul ochiilor lui ar fi constient ca e o lume parvenita si scarbit ar pleca in toiul noptii plimbanu-se pe strazi in cautarea unui motiv. in cautarea unei lumini. in cautarea unei carti intr-un bar deplorabil. il vedeam ca pe un geniu inchis intr-un sanatoriu. puternic subapreciat. si-mi pare rau pentru el. pentru ca e ca ashley wilkes. iubind, metaforic desigur, o scarlett o'hara. in lipsa unei melanie. era un om prea romantic intr-o lume prea perfida. iar acum, tot ce mai vad din el e un plictis de viata si o darzenie de a continua lupta cu o lume ce nu o intelege si nu o vrea. poate el nici nu stie cum e cu adevarat. poate nu l-am inteles eu niciodata. dar vreau sa cred ca intr-o zi lumea va vedea ce om curajos e. si cat de diferit e fata de restul lumii. sper ca lumea sa vada intr-o zi domnul din el. si sufletul din spatele celor mai albastrii ochi ce i-am cunoascut vreodata.

el, un nou nemernic.eu, aceeasi proasta.

am dat din nou de un nemernic. am ajuns la concluzia ca nici daca le dau search pe Google nu ii gasesc asa usor. deh, cu totii avem talente de la mama natura. al meu e sa atrag barbati care nu merita atentia nici a mea nici a altora. si cu toata constientizarea a acestui fenomen, tot nu ma pot feri de ei. e ca atunci cand porti galben si toate mustele se prind de tine. si te enerveaza si juri sa nu mai porti galben niciodata. dar e la moda. asa ca porti din nou. ei, galbenul asta ma seaca teribil. iar am lasat galbenul sa-mi invadeze garderoba. iar insectele mi-au acoperit din nou inima si mi-au impaienjenit ratiunea pentru o noapte. la naiba cu zambetul vostru pervers. si cu privirea voastra pe cat de patrunzatoare pe atat de superficiala. la naiba cu atingerea ta si cu buzele tale. si cu minciunile tale dulci ce mi-au delectat pentru cateva ore orgoliul. dispari, tu si amagirile tale. tu si minciunile tale murdare. mangaierile tale pacatoase si atat de placute. dispari cu toata carisma ta. cu felul tau de a ma tine treaza toata noaptea. cu povestile tale atat de captivante in care ma pierdeam. cu rasul tau atat de simpatic. cu inima ta atat de corupta. cu vorbele tale mieroase. cu sinceritatea ta enervant de atragatoare. dispari cu sharmul tau. cu inteligenta ta perfida. dispari cu pacatele tale. si cu pacatele mele. cu dorintele ce le trezesti in mine. cu toate simturile ce prind viata cand te apropii. dispari cu cutia Pandorei cu tot! oricum e prea tarziu. caci odata cu atingerea sufletului meu ai dezlantuit furia Pandorei. si toate inhibitiile mele s-au evaporat in inaltul cerului. si cele mai intunecate forte au prins viata. iar dorinta, gelozia, mandria, ura, pasiunea, lacomia, toate au iesit infometate de materializare. dorinta de a cuprinde tot ce pot cu toate simturile. gelozia ca nu pot face asta. mandria ca am atatea de oferit. ura ca nu meriti. pasiunea de a iubi. lacomia de a fi singura iubita. dispari tu, cel are trezesti ce e mai rau in mine! dispari tu, cel care ma faci sa uit de cum ar trebui sa fiu. dispari tu cel care imi areti ca principiile mele sunt doar prejudecati deghizate. dispari tu care nu cunosti norme si reguli. tu, care ma faci sa nu mai cred in nimic din ceea ce credeam. dispari tu, care ma faci sa vad ca lumea e mutl prea perfida pentru mine. tu, care in unele momente ma faci sa cred ca sunt la fel ca lumea. ei bine, nu sunt. sunt mai buna. sutn mai buna decat sunt cand sunt cu tine. si pentru asta te urasc! te urasc ca nu vezi ca merit mai mutl decat imi oferi tu! te urasc pentru ca nu esti constient ca nu ma meriti! dispari tu, cel care incerci sa transformi ingerul din mine in demon. dispari tu, cel care ma faci uneori sa uit ca sunt buna. si ma faci sa cred ca sunt rea. dispari tu, cel care aprinzi focul din mine care a mocnit din cauza altui nemernic! dispari cu ispitele tale! dispari si ia-ma cu tine!

Bucurestiul

ma uit de la geamul unei bucatarii pline de fum de la etajul 8 al unui bulevard aglomerat la reclamele luminoase ale Bucurestiului. privelistea asta nu-mi place. imi place in schimb apartamentul dezordonat al prietenei mele cele mai bune. sosetele ce zac imprastiate peste tot si asteapta sa le impaturesc. si imi place ca niemni nu spala vasele. si ca langa laptopul meu sta o scrumiera ce da din afara de scrum, coji se salam si pliculete de cafea. ah si de resturi de morcovi de la Ciufi. imi place ca e atmosfera unei balade de Vama Veche. e ca in Hotel Cismigiu. doar k cu mai multe sosete. imi place ca fiecare se trezeste cand vrea. si fiecare doarme unde vrea. si ma innebuneste programul de spalat vase de pe perete. si faptul k nimeni nu se tine de el. si cojile de paine si sferturile de paine ce stau sa se usuce pe fel si fel de caserole. si narghileaua de pe masa. alaturi de esarfa galbena din Maroc. si de pachetele de West Ice si de sandwichurile pe jumatate mancate. si morcovii care ii observ akum si pe scaun. imi place lipsa totala de organizare. si faptul k toata lumea urla pe aici de zici ca este o discutie intre 5 bunici surde de 86 de ani. imi place lipsa regulilor. si cum totusi exista o integritate. desi sticlele goale de votka de langa scaunul cu morcovi m-ar contrazice. ador viciile ce plutesc in aer. ador mirosul de tzigare din bucatarie si toata casa de altfel, cu toate ca eu nu fumez. si fluturii de pe faianta mult prea roz si comunista de pe pereti. caloriferele vechi. canapelele noi. si petele de murdarie de pe gresie. balconul imens pe care nimeni nu-l viziteaza dar cu care toti se mandresc. si ma izolez in apartamentul asta plin de fum si de prietenie si bunavointa. ma simt k la reabiliatre doar k e o atmosfera mult prea putin sterila si plina de microbi. si nu sutn asistente doar studenti imbracati cu tricouri cu Bart Simpson. si ce-i daca au restanta de 2 luni la curent? momentan inca mai e luimina aprinsa. si daca e sa ni-l ia maine, macar sa-l ia din timpul zilei sa nu observam. si noaptea ovm sta cu lumanari si vom fuma narghilea la lumina difuza de pe bulevard. si vom povesti despre toate prostiile. despre sefi corupti. despre adrese de e-mail prea provocatoare. si apoi despre uniunea europeana si despre Lupus. si ii vom admira tacit pe ceilalti pt cat de destepti sunt. pentru ca tot fumul asta de narghilea si tricourile negre ascund nu doar personalitati de xeceptie dar si minti frapante. ma incanta inteligenta lor, modul lor de gandire si simtul lor al umorului. ma distreaza sarcasmele dintre noi. si stiu ca niemni nu se supara. e ca si cand ai semna un contract la intrarea in casa ca nimic nus e puen la suflet si nimic nu se ia in serios, din pacate (sau fericire, am impresia mai nou) nici macar spalatul vaselor sau aspiratul. si ma intorc la paturile, I mean, canapele cu miros de porcusor de Guineea (Cata inca il nu e snaatos daca nu-l lasa pe Ciufi sa-si faca plimbarea-si nu numai- pe canapele). imi iau tricoul maro si boxerii cu Snoopy pe mine, pornesc un film si savurez reabilitarea ce mi-o ofera un apartament de la etajul 8 din sectorul 2 a minunatei capitale. Bucurestiul, asa cum il vad doar romanticii, plin de vicii, de prejudecati deghizate in principii de vor fi ulterior incalcate, de spirite esuate, genii neintelese, genii neglijate si de sarind peste cei a caror voce stridenta si enervanta spun ''ce faci fataaaaa, ai fost la Vitan?'', plin de oameni care imi aduc un zambet pe buze dupa ce ma trezesc la ora 12 ca fumeaza si am ineaca cu fumul lor si asculta Nightwish. ador Bucurestiul.

iubirea vietii mele.

pentru ca poza asta e cel mai vivid exemplu ca nu regret in viata ce am facut ci ce nu am facut. si nu am fost acolo sa il vad pe fratele meu personal asa. si regret enorm.

Doamna Leona.

Doamna Leona e de fapt tanti Leona. desi mi se pare ca i s-ar potrivi mult mai bine titlul de ''doamna Leona'', sunt mandra sa ii spun ''tanti''. o cunosc pe tanti Leona de cand ma tin pe mine minte. imi amintesc cum punea bunica o fata de masa noua tot timpul cand venea tanti Leona la masa. de obicei mancam pe una de musama. asa am invatat eu sa pun masa. pentru tanti Leona. si totul trebuia sa fie mai mult decat perfect. tin minte si acum fatele de masa rosii cu carouri albe. le luam de sus dintr-un sertar care de obicei nu era deschis ca sa nu intre praful. imi dadeam seama de toata ceremonia asta de pe atunci. masa era pusa asa doar cand venea tanti si inca cate ceva cunostiinte de la Bucuresti. dar tanti nu era mofturoasa. manca orice ii punea bunica in farfurie. dar era atat de delicata in miscari. manuia furculita cu eleganta cu care un spadasin isi misca spada intr-un duel care e ca si castigat. si cand manca tanti si mancam si eu nu aveam voie sa stau cu picioarele pe scaun sau sub sezut (cum fac si astazi de altfel). era o prezenta prea impunatoare cu toata fientea si bunatatea ei. si insasi gura ei inspira noblete si eleganta. tenul ei, parul mereu perfect pieptanat. mereu am privit-o ca pe un membru al casei regale izgonit de la curte. ca printesa Anastasia. chiar si acum, cand am 20 de ani, parul mult mai vopsit, unghiile mult mai rosii si hainele mult mai scurte, inca o mai vad ca pe un personaj de-a lui Dostoievski. numele ei asta imi creioneaza: o doamna eleganta din Rusia, cu o caciula mare si scumpa de blana si cu o rochie din amteriale scumpe si grele de culoarea draperiilor casei lui Scarlett O'Hara. am multe carti de la tanti Leona. cel mai mult ma bucura si ma incanta semnatura fina de pe prima pagina. mereu cand vad semnatura ei, dau sa caut si parafa regala. nu am povestit cu ea niciodata despre literatura, iar acum cand merg la ea cu mancare ii duc carti mult prea lipsite de incarcatura culturala. dar tonalitatea vocii ei parca rasufla sutele de carti ce le-a citit. privirea ei umanizeaza tot trecutul ei. uneori are o privire atat de trista si totusi atat de greu de patruns incat ma intreb ce poate sa ascunda. stiu putine despre fostul ei sot dar imi place sa imi inchipui cum aratau brat la brat. adoram fostul ei apartament. vitrinele ei, holul acela lung. exact ca un apartament din filme. si marmura rece din casa scarilor. si gradina mare. in inima orasului, un loc desprins din carti. un conac mai mic cu eroina de cuviinta in el. imi placeau bomboanele ce mi le dadea. si o iubesc pentru cei 20lei care mi i-a dat de crciun ca sa cumpar ciocolati pentru mine, fratele meu si bunicul meu. ii duc dorul vizitelor si regret ca nu pot sta mult cand merg la ea cu cate un borcan de supa. mi se pare nedreapta singuratatea in care zace acum si ma gandesc adesea la ea. la noul ei aprtament care pastreaza atmosfera de nobilime fostului. iar ea, chiar si acum cand are dificultati in a se deplasa, nu si-a pierdut din gratie. pentru una din cele mai elgante persoane din cate cunosc. pe care o stimez enorm si o iubesc mult. pentru o persoana care m-a inspirat nu doar sa stau frumos la masa, dar si sa fiu o domnisoara. pentru a mea, tanti Leona.

just because.

doar inca o noapte exceptionala.

2.32. ascult o melodie mult prea trista la o ora mult prea tarzie. scriu un referat mult prea lung intr-o noapte mult prea frumoasa pentru a-mi petrece timpul asa. 2.33. meditez la cum sa fac legatura la noaptea trecuta caci despre ea vreau de fapt sa scriu. la cum am colindat intreaga Timisoara in cautarea unui bancomat cu lichiditati sau nestricat :)). blesteme si ijuraturi. desi e mult mai rau cand nu mai am bani pe card si nu ma ajuta cu nimic un bancomat chiar si plin de lichiditati. deci dupa un amalgam de blesteme si injurii la adresa Bancii Transilvania si cu cereri de iertare pt tanti Doina care lucreaza de mutl acolo, am renuntat sa mai caut. am renuntat cand am ajuns in fata Universitatii de Vest. cand m-am asezat in fund pe o marmura mult prea rece, in par avand o floare mult prea mare si cu niste pantaloni de trening mult prea murdari. si stand cu tine cu spatele la un bancomat evident de la alta firma m-a luat rasul. si frigul de la fund. si iarta-ma ca nu te-am prea ascultat. iarta-ma ca am avut o seara cand nu vroiam sa ascult problemele nimanui. pur si simplu sa le analizez sau sa le ingrop pe ale mele. si-mi pare rau ca s-a intamplat sa fie asta exact in seara cand tu aveai ceva de povestit. si-mi pare rau ca nu ti-am cerut sa iti continui frazele si povestile. iarta-ma ca nu ti-am dat sfaturi. imi pare rau ca am fost egoista. imi pare ra ca nu m-a interesat daca vroiai sa ramai sau sa pleci. dar nu-mi pare rau ca te-am facut sa te intinzi langa mine in parcarea de la Vest ca sa privim luna si sa numaram 16 stele. ultimele 3 tu le-ai vazut.:) nu-mi parea rau nici azi-dimineata cand m-am trezit cu o intensa durere de spate si de burta din cauza ispravii noastre. nu-mi pare rau ca am ras cu tien de masinile de politie ce treceau pe langa noi. nu-mi pare rau nici ca m-ai enervat cand m-ai invartit atat de stare pe strada incat am simtit ca ma ia ameteala si apoi suparata n-am mai vrut sa-ti dau mana. esti un prieten bun, iarta-ma ca nu ti-o spun mai des. esti un prieten bun ca vezi ce e mai bun in mine. si ca nu ma judeci. si ca nu te superi cand zbier la tine si te resping. imi place de tine cand spui ''septespe'' sau ''porta'' :)) imi place cand imi povestesti de Petre. si de combina desi nici acum nu-mi inchipui cum trebuie sa arate asa ceva. si atunci rad cu adevarat. cand imi zici cum ati baut un litru de vin (tu ii spui altfel si desi rad de fiecare data cand aud cuvantul, nu l-am emmorat inca...) si ati plecat cu Dacia. nu rad cand imi povesteste altul cum si-a lovit masina facand drifturi. imi place felul tau de a fi. imi place ca mirosi frumos. chiar si ieri cand miroseai a gratar si bere. si a iarba. si cum aratai cu sapca aia de pescar pe care te-am rugat sa ti-o dia jos. imi placea cum aratai asa prafuit dupa ce te-ai dat jos din portbagaj. mi-esti tare drag. sunt invidioasa pe prietena ta ca are asa un iubit. ma distrezi la amxim cand povestesti despre libertate si despre independenta. cand tu esti asa domol si bland. nu te vad descatusat. oricum ai fi, dragul meu, ramai asa si nu iti suprima adevarata fire niciodata. arata lumii ce baiat bun esti. spune-le de ''porta septespe''. asculta-ma cand iti spun ca trebuie sa dormi. si apreciaz-o pe fata aia. si uita-te mai des la stele si la luna. pune-ti o patura cub spate data viitoare :) 2.48 incetez sa mai vorbesc despre el ca poate va faceti impresia gresita. el e doar cel cu care am batut Timisoara in cautarea unui bancomat pe care evident nu l-am gasit. si ca si urmare mi-a platit alt prieten sucul de azi. un prieten ce si-a luat doar un ecler si mi-e mi-a luat suc. dintr-un local unde barmanul se misca atat de incet incat ai fi crezut ca e setat pe rewind. intr-un complex in care media de varsta e de 21 de ani. in care inspiri tinerete si buna-voie. 2.52 ajung la concluzia ca (aici am stat cateva clipe sa ma gandesc, mereu patesc asa cand trebuie sa concluzionez ceva)...ajung la concluzia ca ar trebui sa ma reapuc de proiectul meu despre politica sociala a Uniunii Europene si sa-mi iau gandul de la inca o noapte memorabila din Timisoara.

mi-e dor de ceva minunat.

ai fost vreodata la violeta? trebuie sa mergi. e cofetaria clasica. cu oglinzi pictate din anii '70. tin prajituriile in vitrine vechi de o firma care si-a inchis fabrica de minim 20 de ai. si cofetaresele sunt barane, ai impresia ca au lucrta dintotdeauna acolo. e in piata Operei, Violeta. chiar vis-a-vis de catedrala si langa Segafredo (care evident e mult mai cool pentru studenti). la Violeta nu prea vin studenti. si daca vin totusi, au o nostalgie in privire de parca au trait alte vremuri si aici sunt intr-o capsula a timpului unde isi reamintesc. si au cele mai bune Amandine la Violeta.e si ciudat sa vezi Schweppes pe rafturi. te astepti sa aiba sifon :).ce imi place atat de mult la cofetaria asta e ca intotdeauna am intalnit o batranica/ un batran care din D-zeu stie ce surse a strans 5 lei si isi cumpara un Dobos. ieri era o batranica cu o sacosa de plastic, care la fel ca Madleina lui Proust mi-a adus aminte de vremea cand mergeam cu bunica la piata sa cumparam ridichi :) mi-a fost mila de batranica la inceput. dar apoi vazand ce gratios isi mananca prajitura si cum isi tinea basmaua sa nu se murdaresc mi-am dat seama ca e una din putinele clipe de fericire din perioada asta a vietii ei. si o traieste aici, la Violeta. mai imi plac batranelele acelea care intra si iau la pachet o prajitura. imi plac pentru ca stiu ca o iau pentru nepotii lor. pentru ca si mie imi aduce bunica asa chiar si acum cand am aproape 20 de ani. si imi pot imagina ce bucurie au in suflet la gandul ca din modesta lor pensie totusi le iau o prajitura celor mici. o prajitura la care ele in tineretea lor se uitau jiind prin vitrina cofetariilor. si-mi savurez prajiturile (de data asta mi-am luat si Dobos si Amandina) si sticla de fanta cu pai verde. si ma uit in jur la oamenii c isi traiesc visul aici, la Violeta. doua femei ce probabil acum au venit de la servici. citesc pe chipul lor ca ies rar la o poveste. cea cu parul carunt isi aprinde o tigare. n-as fi crezut ca fumeaza. pun pariu ca acasa nu fumeaza de fata cu copiii. asa imi place sama uit pe geam la lumea care trece. unii oameni trec atat de incet prin fata cofetariei. se uita inauntru dar nu intra. nu au timp. a timp de certuri, de stress, de nervi, dar nu au timp pentru o prajitura. e trist de-a dreptul. e asa frumos la Violeta. as vrea sa pot sta aici toata ziua, sa ma uit asa pe fereastra la catedrala si la casele vechi. mereu pelc de la Violeta puternic impresioanata si incarcata cu fel si fel de sentimente. si cand calc pragul spre ''afara'' parca pastrez ceva din starea de reverie. mereu sunt multumita ca am fost acolo. simt de parca am facut ceva bun. am facut ceva bun pentru mine. mi-am hranit nu doar corpul ci si sufletul. e frumos la Violeta. imi place sa cred ca si mama mergea acolo cadn era studenta si statea la aceasi masa cu mine. ma simt mai aproape de ea atunci. ma simt mai aproape de o luem pe care am pierdut-o cu totii. o lume cu ceva mai pura si mai inocenta. asa ca la Violeta. mi-e dor de lumea aceea pe care nu am gustat-o. mi-e dor de ea cum mi-e dor de ceva minunat.

gustul noului.

ma sufocau peretii albi cu tablouri portocalii. ma iritau rafturile cu carti si laptopul de pe masa. ma zgariau pe timpan sunetul frigiderului. ma speria marimea redusa a camerei. iesind in strada inca nu reusisem sa scap de sentimentul de sufocare. asfalt. beton. pubele de gunoi. cersetori. si mult mult zgomot. camioane imense cu bere ce descarcau lazi de Ursus. si taxiuri. in mod uimitor nimeni nu calxoneaza. dar parca e mai enervant decat daca ar claxona. si randuri nesfarsite de masini. o lume mecanizata la maxim. nu mecanizarea ma calca pe nervi, ci faptul ca am ajuns sa o cunosc sunt din octombrie aici si ma fascineaza orasul la maxim. atunci cum explic perioada aceasta in care simt ca sunt satula de Timisoara? nelinistita, caut altceva. intr-o joi seara ma hotarasc sa caut asta la Budapesta. la cetatea de pe deal, la Nelson's pub...la Dunare. la podul acela ce mi s-a parut magnific ( cam rurala gandirea, da deh :)) ). la supa crema de ciuperci si la '' water with no gas''. koszonom ( sau ceva de genu' ). la Merlot-ul unguresc. la un hotel de 4 stele. doua zile si doua nopti superbe. pe balconul hotelului unde puteam inspira nu doar aer ci si viata. privind Tisa de la etajul 8, e prima oara cand nu simt frica privind apa. sunt deasupra lumii. simt cum ma cuprinde un sentiment nesatvilit de liniste. mi-am calmat setea de nou. cel putin pentru seara asta. am evadat, am gresit, am inselat asteptarile unora, am trait senzatii noi, am deschis ochii, am dormit cand trebuia sa fiu treaza si am stat treaza cand trebuia sa dorm. m-am enervat ca nu stiam limba. m-am ametit de la doua pahare de vin si am vorbit numai prostii, desi nimeni nu poate afirma cu putere asta. am fost timida. am prins curaj. am gustat Ungaria cum stiam mai bine. modesta. nestaula. fricoasa. curajoasa. cu interes. cu patos. cu pofta. iar acum stau din nou in camera de camin din care ma mut astazi. se pare ca nu mi-au ajusn schimbarile. in doar 24 de ore am decis sa ma mut, am incheiat contractul si m-am pomenit cu 3 chei in mana. plina de entuziasmul primei zile de scoala arunc toate nimicurile de pe rafturi in pungi de metro si trolere si realizez ca zilnic avem sansa sa facem ceva nou. fie Ungaria, fie noua adresa de pe Intrarea Roma, moment de moment gustul necunoscutului si noului ma cuprinde. si e cel mai dulce gust ( dupa Milka Noisette :D )

i feel this is...

cred k oricine poate continua fraza asta..da, e traditionala ''i feel this is the beginning of a beautiful friendship'' sau pe romaneste ''hai sa ramanem prieteni''...hai sa fim seriosi...intr-un context de genul : stii..am realizat(dupa vreo luna, altii dupa vreun an) ca nu ne potrivim, momentan ma simt confuz/a, cred k ar trebui sa luam o pauza'' cine isi doreste sa auda: i feel this is the beginning of a beautiful friendship? personal fraza asta ma scoate din sarite..indiferent de trecutul si istoria relatiei ce se termina din d-zeu stie c motive (dar cu siguranta nu pt k el/ea e confuz/a sau k nu ne potrivim) fraza asta chiar reuseste tot timpul sa amplifice nervii din momentul ala...in momentele alea chiar nu am nevoie de inca un prieten si chiar nu vreau sa ma gandesc ca va trebui sa privesc persoana cu care am totusi niste amintiri de denul ''mmm..'' cum o privesc pe prietena mea cea mai buna..be serious..chiar vrei sa ramanem prieteni? chiar vrei sa t sun maine sa mergem la o alergare in parc? si chiar nu te vei simti incomod? parca iti vad deja fatza confuza si privirea aia''eee..n-o lua chiar asa''...chiar o sa ma suni tu cand peste maxim o saptamana vei iesi cu tipa blonda cu picioare de 1.50 care iti da tarcoale ca sa-mi povestesti ce corp perfect are? sa nu ne mintim pe noi insine..te stiu cat de cat..ma stii si tu..nu e momentul sa fim best friends...inca mi-e greu sa fiu langa tine, inca ma simt incomod sa te sun, inca nu inteleg faza cu ''nu ne potrivim'' si inca simt nevoia sa mi-o clarifici..deci hai sa ne scutim de disecari a problemei de ce noi doi n-am putut fi impreuna si hai sa scapam de cliseul :'' te sun, mai vorbim'' ..pentru ca stim amandoi ca nu o sa ma suni. nu pana nu vei fi sigur k am pe altcineva ... nu pana va disparea din ochii mei ceatza aia ce nu stii nici tu daca e tristezte, dorinta de razbunare sau durere...eu o sa revin la cliseurile ''o sa fie bine'', ''o sa-mi revin'', ''mai sunt si altii pe lumea asta'' si cu timpul o sa-mi revin... si iarta-ma dak momentan chiar simt nevoia sa renunt la cliseul ''i feel this is the beginning of a beautiful friendship''..guess what? it's not..it's not the beginning of a beautiful friendship..it's just the end of a much too short (and beautiful why not admit it?) relationship...