Doamna Leona.

Doamna Leona e de fapt tanti Leona. desi mi se pare ca i s-ar potrivi mult mai bine titlul de ''doamna Leona'', sunt mandra sa ii spun ''tanti''. o cunosc pe tanti Leona de cand ma tin pe mine minte. imi amintesc cum punea bunica o fata de masa noua tot timpul cand venea tanti Leona la masa. de obicei mancam pe una de musama. asa am invatat eu sa pun masa. pentru tanti Leona. si totul trebuia sa fie mai mult decat perfect. tin minte si acum fatele de masa rosii cu carouri albe. le luam de sus dintr-un sertar care de obicei nu era deschis ca sa nu intre praful. imi dadeam seama de toata ceremonia asta de pe atunci. masa era pusa asa doar cand venea tanti si inca cate ceva cunostiinte de la Bucuresti. dar tanti nu era mofturoasa. manca orice ii punea bunica in farfurie. dar era atat de delicata in miscari. manuia furculita cu eleganta cu care un spadasin isi misca spada intr-un duel care e ca si castigat. si cand manca tanti si mancam si eu nu aveam voie sa stau cu picioarele pe scaun sau sub sezut (cum fac si astazi de altfel). era o prezenta prea impunatoare cu toata fientea si bunatatea ei. si insasi gura ei inspira noblete si eleganta. tenul ei, parul mereu perfect pieptanat. mereu am privit-o ca pe un membru al casei regale izgonit de la curte. ca printesa Anastasia. chiar si acum, cand am 20 de ani, parul mult mai vopsit, unghiile mult mai rosii si hainele mult mai scurte, inca o mai vad ca pe un personaj de-a lui Dostoievski. numele ei asta imi creioneaza: o doamna eleganta din Rusia, cu o caciula mare si scumpa de blana si cu o rochie din amteriale scumpe si grele de culoarea draperiilor casei lui Scarlett O'Hara. am multe carti de la tanti Leona. cel mai mult ma bucura si ma incanta semnatura fina de pe prima pagina. mereu cand vad semnatura ei, dau sa caut si parafa regala. nu am povestit cu ea niciodata despre literatura, iar acum cand merg la ea cu mancare ii duc carti mult prea lipsite de incarcatura culturala. dar tonalitatea vocii ei parca rasufla sutele de carti ce le-a citit. privirea ei umanizeaza tot trecutul ei. uneori are o privire atat de trista si totusi atat de greu de patruns incat ma intreb ce poate sa ascunda. stiu putine despre fostul ei sot dar imi place sa imi inchipui cum aratau brat la brat. adoram fostul ei apartament. vitrinele ei, holul acela lung. exact ca un apartament din filme. si marmura rece din casa scarilor. si gradina mare. in inima orasului, un loc desprins din carti. un conac mai mic cu eroina de cuviinta in el. imi placeau bomboanele ce mi le dadea. si o iubesc pentru cei 20lei care mi i-a dat de crciun ca sa cumpar ciocolati pentru mine, fratele meu si bunicul meu. ii duc dorul vizitelor si regret ca nu pot sta mult cand merg la ea cu cate un borcan de supa. mi se pare nedreapta singuratatea in care zace acum si ma gandesc adesea la ea. la noul ei aprtament care pastreaza atmosfera de nobilime fostului. iar ea, chiar si acum cand are dificultati in a se deplasa, nu si-a pierdut din gratie. pentru una din cele mai elgante persoane din cate cunosc. pe care o stimez enorm si o iubesc mult. pentru o persoana care m-a inspirat nu doar sa stau frumos la masa, dar si sa fiu o domnisoara. pentru a mea, tanti Leona.