Bucurestiul

ma uit de la geamul unei bucatarii pline de fum de la etajul 8 al unui bulevard aglomerat la reclamele luminoase ale Bucurestiului. privelistea asta nu-mi place. imi place in schimb apartamentul dezordonat al prietenei mele cele mai bune. sosetele ce zac imprastiate peste tot si asteapta sa le impaturesc. si imi place ca niemni nu spala vasele. si ca langa laptopul meu sta o scrumiera ce da din afara de scrum, coji se salam si pliculete de cafea. ah si de resturi de morcovi de la Ciufi. imi place ca e atmosfera unei balade de Vama Veche. e ca in Hotel Cismigiu. doar k cu mai multe sosete. imi place ca fiecare se trezeste cand vrea. si fiecare doarme unde vrea. si ma innebuneste programul de spalat vase de pe perete. si faptul k nimeni nu se tine de el. si cojile de paine si sferturile de paine ce stau sa se usuce pe fel si fel de caserole. si narghileaua de pe masa. alaturi de esarfa galbena din Maroc. si de pachetele de West Ice si de sandwichurile pe jumatate mancate. si morcovii care ii observ akum si pe scaun. imi place lipsa totala de organizare. si faptul k toata lumea urla pe aici de zici ca este o discutie intre 5 bunici surde de 86 de ani. imi place lipsa regulilor. si cum totusi exista o integritate. desi sticlele goale de votka de langa scaunul cu morcovi m-ar contrazice. ador viciile ce plutesc in aer. ador mirosul de tzigare din bucatarie si toata casa de altfel, cu toate ca eu nu fumez. si fluturii de pe faianta mult prea roz si comunista de pe pereti. caloriferele vechi. canapelele noi. si petele de murdarie de pe gresie. balconul imens pe care nimeni nu-l viziteaza dar cu care toti se mandresc. si ma izolez in apartamentul asta plin de fum si de prietenie si bunavointa. ma simt k la reabiliatre doar k e o atmosfera mult prea putin sterila si plina de microbi. si nu sutn asistente doar studenti imbracati cu tricouri cu Bart Simpson. si ce-i daca au restanta de 2 luni la curent? momentan inca mai e luimina aprinsa. si daca e sa ni-l ia maine, macar sa-l ia din timpul zilei sa nu observam. si noaptea ovm sta cu lumanari si vom fuma narghilea la lumina difuza de pe bulevard. si vom povesti despre toate prostiile. despre sefi corupti. despre adrese de e-mail prea provocatoare. si apoi despre uniunea europeana si despre Lupus. si ii vom admira tacit pe ceilalti pt cat de destepti sunt. pentru ca tot fumul asta de narghilea si tricourile negre ascund nu doar personalitati de xeceptie dar si minti frapante. ma incanta inteligenta lor, modul lor de gandire si simtul lor al umorului. ma distreaza sarcasmele dintre noi. si stiu ca niemni nu se supara. e ca si cand ai semna un contract la intrarea in casa ca nimic nus e puen la suflet si nimic nu se ia in serios, din pacate (sau fericire, am impresia mai nou) nici macar spalatul vaselor sau aspiratul. si ma intorc la paturile, I mean, canapele cu miros de porcusor de Guineea (Cata inca il nu e snaatos daca nu-l lasa pe Ciufi sa-si faca plimbarea-si nu numai- pe canapele). imi iau tricoul maro si boxerii cu Snoopy pe mine, pornesc un film si savurez reabilitarea ce mi-o ofera un apartament de la etajul 8 din sectorul 2 a minunatei capitale. Bucurestiul, asa cum il vad doar romanticii, plin de vicii, de prejudecati deghizate in principii de vor fi ulterior incalcate, de spirite esuate, genii neintelese, genii neglijate si de sarind peste cei a caror voce stridenta si enervanta spun ''ce faci fataaaaa, ai fost la Vitan?'', plin de oameni care imi aduc un zambet pe buze dupa ce ma trezesc la ora 12 ca fumeaza si am ineaca cu fumul lor si asculta Nightwish. ador Bucurestiul.

iubirea vietii mele.

pentru ca poza asta e cel mai vivid exemplu ca nu regret in viata ce am facut ci ce nu am facut. si nu am fost acolo sa il vad pe fratele meu personal asa. si regret enorm.

Doamna Leona.

Doamna Leona e de fapt tanti Leona. desi mi se pare ca i s-ar potrivi mult mai bine titlul de ''doamna Leona'', sunt mandra sa ii spun ''tanti''. o cunosc pe tanti Leona de cand ma tin pe mine minte. imi amintesc cum punea bunica o fata de masa noua tot timpul cand venea tanti Leona la masa. de obicei mancam pe una de musama. asa am invatat eu sa pun masa. pentru tanti Leona. si totul trebuia sa fie mai mult decat perfect. tin minte si acum fatele de masa rosii cu carouri albe. le luam de sus dintr-un sertar care de obicei nu era deschis ca sa nu intre praful. imi dadeam seama de toata ceremonia asta de pe atunci. masa era pusa asa doar cand venea tanti si inca cate ceva cunostiinte de la Bucuresti. dar tanti nu era mofturoasa. manca orice ii punea bunica in farfurie. dar era atat de delicata in miscari. manuia furculita cu eleganta cu care un spadasin isi misca spada intr-un duel care e ca si castigat. si cand manca tanti si mancam si eu nu aveam voie sa stau cu picioarele pe scaun sau sub sezut (cum fac si astazi de altfel). era o prezenta prea impunatoare cu toata fientea si bunatatea ei. si insasi gura ei inspira noblete si eleganta. tenul ei, parul mereu perfect pieptanat. mereu am privit-o ca pe un membru al casei regale izgonit de la curte. ca printesa Anastasia. chiar si acum, cand am 20 de ani, parul mult mai vopsit, unghiile mult mai rosii si hainele mult mai scurte, inca o mai vad ca pe un personaj de-a lui Dostoievski. numele ei asta imi creioneaza: o doamna eleganta din Rusia, cu o caciula mare si scumpa de blana si cu o rochie din amteriale scumpe si grele de culoarea draperiilor casei lui Scarlett O'Hara. am multe carti de la tanti Leona. cel mai mult ma bucura si ma incanta semnatura fina de pe prima pagina. mereu cand vad semnatura ei, dau sa caut si parafa regala. nu am povestit cu ea niciodata despre literatura, iar acum cand merg la ea cu mancare ii duc carti mult prea lipsite de incarcatura culturala. dar tonalitatea vocii ei parca rasufla sutele de carti ce le-a citit. privirea ei umanizeaza tot trecutul ei. uneori are o privire atat de trista si totusi atat de greu de patruns incat ma intreb ce poate sa ascunda. stiu putine despre fostul ei sot dar imi place sa imi inchipui cum aratau brat la brat. adoram fostul ei apartament. vitrinele ei, holul acela lung. exact ca un apartament din filme. si marmura rece din casa scarilor. si gradina mare. in inima orasului, un loc desprins din carti. un conac mai mic cu eroina de cuviinta in el. imi placeau bomboanele ce mi le dadea. si o iubesc pentru cei 20lei care mi i-a dat de crciun ca sa cumpar ciocolati pentru mine, fratele meu si bunicul meu. ii duc dorul vizitelor si regret ca nu pot sta mult cand merg la ea cu cate un borcan de supa. mi se pare nedreapta singuratatea in care zace acum si ma gandesc adesea la ea. la noul ei aprtament care pastreaza atmosfera de nobilime fostului. iar ea, chiar si acum cand are dificultati in a se deplasa, nu si-a pierdut din gratie. pentru una din cele mai elgante persoane din cate cunosc. pe care o stimez enorm si o iubesc mult. pentru o persoana care m-a inspirat nu doar sa stau frumos la masa, dar si sa fiu o domnisoara. pentru a mea, tanti Leona.

just because.

doar inca o noapte exceptionala.

2.32. ascult o melodie mult prea trista la o ora mult prea tarzie. scriu un referat mult prea lung intr-o noapte mult prea frumoasa pentru a-mi petrece timpul asa. 2.33. meditez la cum sa fac legatura la noaptea trecuta caci despre ea vreau de fapt sa scriu. la cum am colindat intreaga Timisoara in cautarea unui bancomat cu lichiditati sau nestricat :)). blesteme si ijuraturi. desi e mult mai rau cand nu mai am bani pe card si nu ma ajuta cu nimic un bancomat chiar si plin de lichiditati. deci dupa un amalgam de blesteme si injurii la adresa Bancii Transilvania si cu cereri de iertare pt tanti Doina care lucreaza de mutl acolo, am renuntat sa mai caut. am renuntat cand am ajuns in fata Universitatii de Vest. cand m-am asezat in fund pe o marmura mult prea rece, in par avand o floare mult prea mare si cu niste pantaloni de trening mult prea murdari. si stand cu tine cu spatele la un bancomat evident de la alta firma m-a luat rasul. si frigul de la fund. si iarta-ma ca nu te-am prea ascultat. iarta-ma ca am avut o seara cand nu vroiam sa ascult problemele nimanui. pur si simplu sa le analizez sau sa le ingrop pe ale mele. si-mi pare rau ca s-a intamplat sa fie asta exact in seara cand tu aveai ceva de povestit. si-mi pare rau ca nu ti-am cerut sa iti continui frazele si povestile. iarta-ma ca nu ti-am dat sfaturi. imi pare rau ca am fost egoista. imi pare ra ca nu m-a interesat daca vroiai sa ramai sau sa pleci. dar nu-mi pare rau ca te-am facut sa te intinzi langa mine in parcarea de la Vest ca sa privim luna si sa numaram 16 stele. ultimele 3 tu le-ai vazut.:) nu-mi parea rau nici azi-dimineata cand m-am trezit cu o intensa durere de spate si de burta din cauza ispravii noastre. nu-mi pare rau ca am ras cu tien de masinile de politie ce treceau pe langa noi. nu-mi pare rau nici ca m-ai enervat cand m-ai invartit atat de stare pe strada incat am simtit ca ma ia ameteala si apoi suparata n-am mai vrut sa-ti dau mana. esti un prieten bun, iarta-ma ca nu ti-o spun mai des. esti un prieten bun ca vezi ce e mai bun in mine. si ca nu ma judeci. si ca nu te superi cand zbier la tine si te resping. imi place de tine cand spui ''septespe'' sau ''porta'' :)) imi place cand imi povestesti de Petre. si de combina desi nici acum nu-mi inchipui cum trebuie sa arate asa ceva. si atunci rad cu adevarat. cand imi zici cum ati baut un litru de vin (tu ii spui altfel si desi rad de fiecare data cand aud cuvantul, nu l-am emmorat inca...) si ati plecat cu Dacia. nu rad cand imi povesteste altul cum si-a lovit masina facand drifturi. imi place felul tau de a fi. imi place ca mirosi frumos. chiar si ieri cand miroseai a gratar si bere. si a iarba. si cum aratai cu sapca aia de pescar pe care te-am rugat sa ti-o dia jos. imi placea cum aratai asa prafuit dupa ce te-ai dat jos din portbagaj. mi-esti tare drag. sunt invidioasa pe prietena ta ca are asa un iubit. ma distrezi la amxim cand povestesti despre libertate si despre independenta. cand tu esti asa domol si bland. nu te vad descatusat. oricum ai fi, dragul meu, ramai asa si nu iti suprima adevarata fire niciodata. arata lumii ce baiat bun esti. spune-le de ''porta septespe''. asculta-ma cand iti spun ca trebuie sa dormi. si apreciaz-o pe fata aia. si uita-te mai des la stele si la luna. pune-ti o patura cub spate data viitoare :) 2.48 incetez sa mai vorbesc despre el ca poate va faceti impresia gresita. el e doar cel cu care am batut Timisoara in cautarea unui bancomat pe care evident nu l-am gasit. si ca si urmare mi-a platit alt prieten sucul de azi. un prieten ce si-a luat doar un ecler si mi-e mi-a luat suc. dintr-un local unde barmanul se misca atat de incet incat ai fi crezut ca e setat pe rewind. intr-un complex in care media de varsta e de 21 de ani. in care inspiri tinerete si buna-voie. 2.52 ajung la concluzia ca (aici am stat cateva clipe sa ma gandesc, mereu patesc asa cand trebuie sa concluzionez ceva)...ajung la concluzia ca ar trebui sa ma reapuc de proiectul meu despre politica sociala a Uniunii Europene si sa-mi iau gandul de la inca o noapte memorabila din Timisoara.

mi-e dor de ceva minunat.

ai fost vreodata la violeta? trebuie sa mergi. e cofetaria clasica. cu oglinzi pictate din anii '70. tin prajituriile in vitrine vechi de o firma care si-a inchis fabrica de minim 20 de ai. si cofetaresele sunt barane, ai impresia ca au lucrta dintotdeauna acolo. e in piata Operei, Violeta. chiar vis-a-vis de catedrala si langa Segafredo (care evident e mult mai cool pentru studenti). la Violeta nu prea vin studenti. si daca vin totusi, au o nostalgie in privire de parca au trait alte vremuri si aici sunt intr-o capsula a timpului unde isi reamintesc. si au cele mai bune Amandine la Violeta.e si ciudat sa vezi Schweppes pe rafturi. te astepti sa aiba sifon :).ce imi place atat de mult la cofetaria asta e ca intotdeauna am intalnit o batranica/ un batran care din D-zeu stie ce surse a strans 5 lei si isi cumpara un Dobos. ieri era o batranica cu o sacosa de plastic, care la fel ca Madleina lui Proust mi-a adus aminte de vremea cand mergeam cu bunica la piata sa cumparam ridichi :) mi-a fost mila de batranica la inceput. dar apoi vazand ce gratios isi mananca prajitura si cum isi tinea basmaua sa nu se murdaresc mi-am dat seama ca e una din putinele clipe de fericire din perioada asta a vietii ei. si o traieste aici, la Violeta. mai imi plac batranelele acelea care intra si iau la pachet o prajitura. imi plac pentru ca stiu ca o iau pentru nepotii lor. pentru ca si mie imi aduce bunica asa chiar si acum cand am aproape 20 de ani. si imi pot imagina ce bucurie au in suflet la gandul ca din modesta lor pensie totusi le iau o prajitura celor mici. o prajitura la care ele in tineretea lor se uitau jiind prin vitrina cofetariilor. si-mi savurez prajiturile (de data asta mi-am luat si Dobos si Amandina) si sticla de fanta cu pai verde. si ma uit in jur la oamenii c isi traiesc visul aici, la Violeta. doua femei ce probabil acum au venit de la servici. citesc pe chipul lor ca ies rar la o poveste. cea cu parul carunt isi aprinde o tigare. n-as fi crezut ca fumeaza. pun pariu ca acasa nu fumeaza de fata cu copiii. asa imi place sama uit pe geam la lumea care trece. unii oameni trec atat de incet prin fata cofetariei. se uita inauntru dar nu intra. nu au timp. a timp de certuri, de stress, de nervi, dar nu au timp pentru o prajitura. e trist de-a dreptul. e asa frumos la Violeta. as vrea sa pot sta aici toata ziua, sa ma uit asa pe fereastra la catedrala si la casele vechi. mereu pelc de la Violeta puternic impresioanata si incarcata cu fel si fel de sentimente. si cand calc pragul spre ''afara'' parca pastrez ceva din starea de reverie. mereu sunt multumita ca am fost acolo. simt de parca am facut ceva bun. am facut ceva bun pentru mine. mi-am hranit nu doar corpul ci si sufletul. e frumos la Violeta. imi place sa cred ca si mama mergea acolo cadn era studenta si statea la aceasi masa cu mine. ma simt mai aproape de ea atunci. ma simt mai aproape de o luem pe care am pierdut-o cu totii. o lume cu ceva mai pura si mai inocenta. asa ca la Violeta. mi-e dor de lumea aceea pe care nu am gustat-o. mi-e dor de ea cum mi-e dor de ceva minunat.