fotoliul din sufragerie si bye-bye

fugeam pe scari in jos. in pijamaua uzata si cu maneci mutl prea scurte. in picioarele goale. cate doua scari odata. ca sa ajung in sufragerie.
- Tata mare, tata mare! am visat iarasi ca eram pe campul ala mare si urcam scarile la casa aia mare. si era padurea aia in spate. si stiam ca mai bien raman sus pe terasa casei dar nu puteam. trebuia sa cobor. trebuia. si stiam ca nu e bine. si cand am cuborat iar a venti din padure omul ala negru si m-a prins in brate si nu puteam fugi!
aveam lacrimi in ochi. si el ma lua in brate.
-a fost un vis urat..o sa treaca...ai zis ''ingerasul''?
- nu l-am zis, i-am raspuns r5usinata. Tu ce ai visat, bunciule?
privi putin in gol de parca ar incerca sa isi aminteasca. acum, dupa 15 ani stiu clar ca de fapt inventa. cred ca si atunci stiam, dar apreciam efortul.
- am visat o caprioara. era in padurile noastre de la Nehoiu.
si as ain fiecare zi, eu ii spuneam ce am visat eu iar el inventa. cosmarul cu ''casa aia mare'' m-a urmarit multi ani. inca nu reusesc sa scap de el. cand il revisez ma trezesc si spun ''ingerasul'' cum m-a invatat bunicul. as vrea doar ca si acum sa-mi zica de caprioara ce a visat-o. acum, cand nu il mai recunosc pe bunicul meu, cand stiu ca in curand nu o sa-l mai vad deloc pe fotoliul mare din sufragerie uitandu-se la euro sport, ma doare sufletul atat de tare incat nici cu morfina n-ar trece. nu mai poate cobora in sufragerie, sta in camera lui de la etaj tot timpul. nu se mai poate uita nici la televizor. sau nu-l mai intereseaza. gandindu-ma la el nici pe mine nu ma mai intereseaza de stirile de la ora cinci. e al doilea bunic ce il pierd. inca imi vine sa spun ca am toti bunicii in viata desi au trecut aproape 10 ani de cand l-am pierdut pe celalalt si doar o chestiune de zile pana cand o sa raman orfana de cel ce m-a dus la gradinita zi de zi. cel care m-a invatat istorie in cel mai subiectiv mod cu putinta asa incat cand mergeam la scoala si le spuneam profesorilor ce invatasem de la bunicul se uitau toti la mine neintelegand nimic. avea idei ciudate, era un extremist. pe masura ce am crescut, povestile lui au inceput sa ma oboseasca tot mai tare. imi spunea ''bye bye'' cand ieseam in oras. si niciodata nu zicea nimic ca ies tarziu. mereu imi spunea scorul meciurilor de fotbal. zilnic imi povestea de padurile lui luate de comunisti. si pana cum tot nu si le-a primit pe toate inapoi. mereu i-am recunoscut pasii pe scari. felul in acre scartaiau sub greutatea lui. avea fata unui intelectual. si parul. a facut facultate pe cand nu multi o faceau. si avea masina cand multi nu aveau. cu sofer cu tot. a fost un domn. cu toate ca vorbesc la trecut despre el inca nu ma pot obisnui cu faptul ca in curand nu va mai fi. 19 ani m-a tinut in casa lui. pentru totdeauna o sa-l tin in inima mea. te iubesc bunicule...